Viasat Explore

Viasat Explore

Viasat Explore este un canal curios, aventuros și hotărât. Suntem provocați și conduși de dorința de a explora cele mai noi și neobișnuite situații: de la ultimele descoperiri știițifice, până la viața de zi cu zi a unor personaje captivante, care aleg să facă lucrurile puțin diferit.

Romania

Guía de TV - miércoles, 08/05/24Ahora

00:55
Salvatorii autostrăzilor
Cea mai aglomerată autostradă din lume, 401, nu e un loc pentru cei slabi de înger; aici, pe acest traseu imprevizibil, problemele unice şi condiţiile de lucru dificile sunt chestiuni de rutină pentru cei implicaţi în operaţiunile de salvare a vehiculelor grele. Programul urmăreşte companii importante de tractare, dar şi echipe de salvare şi întreţinere tehnică, deci oameni care muncesc zi şi noapte ca să evite blocajele de trafic de pe cea mai importantă arteră rutieră din SUA. Îi urmărim pe cei care lucrează neobosit ca să menţină drumurile circulabile, indiferent de condiţiile meteo. De la viscole cumplite, care fac prăpăd pe kilometri întregi, până la camioane răsturnate, ei înfruntă tot felul de obstacole şi numai prin eforturile lor susţinute este posibilă circulaţia pe Autostrada 401, chiar şi în cele mai grele momente ale sezonului de iarnă. Salvatorii de pe A401 sunt bărbaţi şi femei pentru care miza e uriaşă în acest mediu solicitant, unde nu au pic de odihnă. De acest traseu depind afaceri şi vieţi omeneşti, iar pentru toţi cei care trec pe aici, echipele de salvare sunt singura şansă de a-şi continua drumul în siguranţă. - Sursa: media-press.tv
ro
01:50
Căutătorii de aur din Australia
ro
02:50
Căutătorii de aur din Australia
ro
03:40
Vânătorii de homari din Australia
ro
04:30
Intervenţii în Golful Sydney
ro
05:20
Rable resuscitate
ro
06:10
Australia: Capturi în sălbăticie
În fiecare an, în sezonul secetos, o mână de oameni curajoşi, bărbaţi şi femei, îşi câştigă existenţa prinzând tauri sălbatici. În interiorul continentului australian există cam 300.000 de tauri şi bivoli sălbatici, care circulă în libertate şi sunt o pacoste pentru mediul înconjurător. Dacă nu sunt prinşi de aceşti îndrăzneţi, sunt împuşcaţi în cadrul programelor care vizează reducerea populaţiei de animale sălbatice prin vânătoare selectivă. Prinderea lor nu este doar benefică pentru mediul înconjurător, ci a devenit deja o industrie puternică, în special pentru indigenii australieni. Totul începe în aer, cu echipele care pornesc să caute din elicopter exemplare sălbatice de tauri şi bivoli. După ce le găsesc, cad la înţelegere cu proprietarii terenurilor respective: ca să aibă drept de acces în zonă, cei care prind animalele vor împărţi cu proprietarii de pământuri profiturile pe care le vor face vânzându-şi captura în piaţa de vite. Sunt în joc profituri uriaşe, căci taurii valorează peste 150 milioane de dolari. E una dintre cele mai periculoase meserii din lume, cu riscuri mari şi recompense pe măsură, plus o mulţime de negocieri şi înţelegeri încheiate pe parcurs. - Sursa: media-press.tv
ro
07:00
Febra jadului
Familia Bunce recunoaşte că vânătoarea de jad este un joc al norocului plin de provocări. Forarea la locul potrivit înseamnă drumeţii prin râuri, printre stânci şi prin noroi _ cu tot echipamentul, fără vreo garanţie reală că vor găsi locul potrivit. Tensiunea creşte direct proporţional cu provocările terenului accidentat, iar drama face parte din traseu, pe măsură ce familia Bunce încearcă să conducă o echipă de mineri, fiul lor, Josh, trece printr-o fază de rebeliune, bugetele se micşorează, se aşteaptă noi investitori de la Beijing şi descoperirile de jad sunt puţine. Singura garanţie reală este că minerii Oraşului de Jad vor avea un sezon tumultuos.Cu speranţe de a face o avere, minerii Oraşului de Jad forează pe un teren muntos foarte dificil, căutând preţiosul jad pentru care cererea este uriaşă.Cu norocul sau eşecul atârnând de un fir, vă invităm într-o călătorie plină de suişuri şi coborâşuri dramatice în căutarea jadului! - Sursa: media-press.tv
ro
07:25

07:50

08:50

09:45
Căutătorii de aur din Australia
8%
ro
10:40
Căutătorii de aur din Australia
ro
11:35
Căutătorii de maşini din Australia
ro
12:35
Căutătorii de maşini din Australia
ro
13:30
Căutătorii de aur din Australia
ro
14:30
Căutătorii de aur din Australia
ro
15:25
Căutătorii de aur din Australia
ro
16:25
Vânătorii de homari din Australia
ro
17:20
Intervenţii în Golful Sydney
ro
18:15
Vânătorii de homari din Australia
ro
19:10
Vânătorii de homari din Australia
ro
20:10
Căutătorii de aur din Australia
ro
21:05
Căutătorii de aur din Australia
ro
22:00
Marele Zid Chinezesc cu Ash Dykes
ro
23:05
Rable salvate din sălbăticie
ro

Guía de TV - jueves, 09/05/24

00:00
Salvatorii autostrăzilor
Cea mai aglomerată autostradă din lume, 401, nu e un loc pentru cei slabi de înger; aici, pe acest traseu imprevizibil, problemele unice şi condiţiile de lucru dificile sunt chestiuni de rutină pentru cei implicaţi în operaţiunile de salvare a vehiculelor grele. Programul urmăreşte companii importante de tractare, dar şi echipe de salvare şi întreţinere tehnică, deci oameni care muncesc zi şi noapte ca să evite blocajele de trafic de pe cea mai importantă arteră rutieră din SUA. Îi urmărim pe cei care lucrează neobosit ca să menţină drumurile circulabile, indiferent de condiţiile meteo. De la viscole cumplite, care fac prăpăd pe kilometri întregi, până la camioane răsturnate, ei înfruntă tot felul de obstacole şi numai prin eforturile lor susţinute este posibilă circulaţia pe Autostrada 401, chiar şi în cele mai grele momente ale sezonului de iarnă. Salvatorii de pe A401 sunt bărbaţi şi femei pentru care miza e uriaşă în acest mediu solicitant, unde nu au pic de odihnă. De acest traseu depind afaceri şi vieţi omeneşti, iar pentru toţi cei care trec pe aici, echipele de salvare sunt singura şansă de a-şi continua drumul în siguranţă. - Sursa: media-press.tv
ro
01:00

01:55
Căutătorii de aur din Australia
ro
02:55
Căutătorii de aur din Australia
ro
03:45
Marele Zid Chinezesc cu Ash Dykes
ro
04:45
Rable salvate din sălbăticie
ro
05:30
Rable resuscitate
ro
06:25
Australia: Capturi în sălbăticie
În fiecare an, în sezonul secetos, o mână de oameni curajoşi, bărbaţi şi femei, îşi câştigă existenţa prinzând tauri sălbatici. În interiorul continentului australian există cam 300.000 de tauri şi bivoli sălbatici, care circulă în libertate şi sunt o pacoste pentru mediul înconjurător. Dacă nu sunt prinşi de aceşti îndrăzneţi, sunt împuşcaţi în cadrul programelor care vizează reducerea populaţiei de animale sălbatice prin vânătoare selectivă. Prinderea lor nu este doar benefică pentru mediul înconjurător, ci a devenit deja o industrie puternică, în special pentru indigenii australieni. Totul începe în aer, cu echipele care pornesc să caute din elicopter exemplare sălbatice de tauri şi bivoli. După ce le găsesc, cad la înţelegere cu proprietarii terenurilor respective: ca să aibă drept de acces în zonă, cei care prind animalele vor împărţi cu proprietarii de pământuri profiturile pe care le vor face vânzându-şi captura în piaţa de vite. Sunt în joc profituri uriaşe, căci taurii valorează peste 150 milioane de dolari. E una dintre cele mai periculoase meserii din lume, cu riscuri mari şi recompense pe măsură, plus o mulţime de negocieri şi înţelegeri încheiate pe parcurs. - Sursa: media-press.tv
ro
07:00
Febra jadului
Familia Bunce recunoaşte că vânătoarea de jad este un joc al norocului plin de provocări. Forarea la locul potrivit înseamnă drumeţii prin râuri, printre stânci şi prin noroi _ cu tot echipamentul, fără vreo garanţie reală că vor găsi locul potrivit. Tensiunea creşte direct proporţional cu provocările terenului accidentat, iar drama face parte din traseu, pe măsură ce familia Bunce încearcă să conducă o echipă de mineri, fiul lor, Josh, trece printr-o fază de rebeliune, bugetele se micşorează, se aşteaptă noi investitori de la Beijing şi descoperirile de jad sunt puţine. Singura garanţie reală este că minerii Oraşului de Jad vor avea un sezon tumultuos.Cu speranţe de a face o avere, minerii Oraşului de Jad forează pe un teren muntos foarte dificil, căutând preţiosul jad pentru care cererea este uriaşă.Cu norocul sau eşecul atârnând de un fir, vă invităm într-o călătorie plină de suişuri şi coborâşuri dramatice în căutarea jadului! - Sursa: media-press.tv
ro
07:30
Salvatorii autostrăzilor
Cea mai aglomerată autostradă din lume, 401, nu e un loc pentru cei slabi de înger; aici, pe acest traseu imprevizibil, problemele unice şi condiţiile de lucru dificile sunt chestiuni de rutină pentru cei implicaţi în operaţiunile de salvare a vehiculelor grele. Programul urmăreşte companii importante de tractare, dar şi echipe de salvare şi întreţinere tehnică, deci oameni care muncesc zi şi noapte ca să evite blocajele de trafic de pe cea mai importantă arteră rutieră din SUA. Îi urmărim pe cei care lucrează neobosit ca să menţină drumurile circulabile, indiferent de condiţiile meteo. De la viscole cumplite, care fac prăpăd pe kilometri întregi, până la camioane răsturnate, ei înfruntă tot felul de obstacole şi numai prin eforturile lor susţinute este posibilă circulaţia pe Autostrada 401, chiar şi în cele mai grele momente ale sezonului de iarnă. Salvatorii de pe A401 sunt bărbaţi şi femei pentru care miza e uriaşă în acest mediu solicitant, unde nu au pic de odihnă. De acest traseu depind afaceri şi vieţi omeneşti, iar pentru toţi cei care trec pe aici, echipele de salvare sunt singura şansă de a-şi continua drumul în siguranţă. - Sursa: media-press.tv
ro
08:25

09:20
Căutătorii de aur din Australia
ro
10:15
Căutătorii de aur din Australia
ro
11:15
Căutătorii de maşini din Australia
ro
12:10
Căutătorii de maşini din Australia
ro
13:10
Căutătorii de aur din Australia
ro
14:05
Căutătorii de aur din Australia
ro
15:00
Căutătorii de aur din Australia
ro
15:55

16:55
Marele Zid Chinezesc cu Ash Dykes
ro
18:00
Vânătorii de homari din Australia
ro
18:55
Vânătorii de homari din Australia
ro
19:55
Căutătorii de aur din Australia
ro
20:50
Căutătorii de aur din Australia
ro
21:45
Marele metrou australian
ro
22:50
SOS, Garda de Coastă!
ro
23:50